Bunicule, pentru eternitate, în sufletul meu tu nu vei muri

06/02/2023
Plecarea ta a lăsat multe urme pe cărarea vieții mele, bunicule. Cărare care acum e pustie și nu-ți mai simte pașii, dar pieptul meu e plin de tine. Și mi-e dor. Mi-e tare dor. Îmi strâng emoțiile în pumn atunci când mă gândesc la tine. Uneori le mai scap printre degete. Mi-e greu să nu te mai văd, dar mă bucur că încă te simt.
Timpul nu mi te va putea șterge din suflet, căci nu are putere să lupte cu dragostea mea pentru tine. Parcă aud și acum glasul tău cald. Când îți trec pragul casei, mă uit în stânga și în dreapta. Aștept să mă îmbrățișezi, dar îmbrățișarea nu mai vine. Mi-e dor de un sfat de la tine, de o învățătură, căci mare dreptate ai mai avut... Am înrămat imaginea ta și am pus-o pe peretele inimii mele.
Niciodată nu te voi uita, bunule! Voi continua să te văd pășind în astă lume. Nu voi uita cum m-ai crescut, cum m-ai iubit necondiționat, cum îmi luai apărarea. Îți mulțumesc pentru devotament și iubire! Îți mulțumesc pentru tot ce ai însemnat pentru mine. Îți mulțumesc pentru că datorită ție am avut privilegiul de a cunoaște iubirea de bunici. Te voi iubi la infinit! 

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.