Dacă aș avea o singură dorință, aceea ar fi ca părinții mei să fie nemuritori

Familia este cel mai frumos dar! Un dar care merită toate sacrificiile noastre. Un dar care merită toată fericirea din lume, toată sănătatea. Datorită părinților suntem ceea suntem: oameni puternici, luptători, învingători. Iubirea lor este cea care ne-a învățat să credem în dragoste, în faptul că aceasta există și poate fi infinită. Ei sunt cei care te ridică mereu. Ei sunt cei care sunt mereu cu un pas în urma ta și te împing de la spate. Sunt singurii care își doresc să te vadă și să te știe cu adevărat fericit. Și pentru asta merită tot binele!

Mai devreme sau mai târziu, te va durea să vezi cum cei dragi sufletului tău vor pleca și nu se vor mai întorce. Casele vor rămâne pustii și reci, pline doar de amintiri care îți vor mai alina durerea, din când în când. Și când vor rămâne goale, tot mai puțini oameni le vor mai trece pragul, de parcă le-ar fi fost străine de-a lungul vieții. Și stau și mă întreb... oare cum e posibil ca dorul să nu te răpună?! Dorul de cineva e prezent chiar și atunci când cei dragi nouă sunt prezenți în carne și oase pe acest pământ, darămite când devin îngeri. Mie așa îmi place să cred, că atunci când Dumnezeu îi cheamă, îi cheamă pentru a-i face îngeri. Îi cheamă pentru a ne purta de grijă și de acolo, de Sus, la fel cum ne-au purtat și aici, pe pământ. Măcar ideea asta să ne mai aline, atunci când lipsa lor doare... Iar tu, omule, dacă încă te bucuri de ei, strânge-le mâinile, căci va veni timpul când vei face asta pentru ultima dată!