Degeaba ești frumos dacă ești urât la suflet, dar nu toți înțeleg asta

14/12/2022
Fumusețea durează cât o clipă, dar bunătatea poate dura o viață întreagă. Timpul ne poate lua tinerețea și ne poate schimba înfățișarea, dar niciodată nu va putea să ne ia bunătatea. Asta, dacă nu cumva, noi înșine suntem cei dispuși să renunțăm la ea.
Trăim vremuri în care ne lăsăm prea des seduși de frumusețe, ca mai apoi să sfârșim cu sufletul rănit. Un suflet urât nu e prieten cu iubirea, cu oamenii, în general. Nu caută decât să le facă rău și să se hrănească cu suferința acestora. Poate nu a avut pe cineva care să îl învețe ce înseamnă adevărata frumusețe, crezând că poate defila prin lume doar cu aspectul fizic. Dar asta nu e neapărat o scuză! 
Este adevărat, oamenilor le place și "ambalajul", dar niciodată nu vor rămâne într-un loc în care frumosul nu răsare și din interior. Oricât de vrăjit ar fi omul de persoana respectivă, mai devreme sau mai târziu îi va pune capăt, fiindcă sufletele urâte sunt ocolite. Și când bănuielile că ai întâlnit un astfel de suflet se adeveresc, se scrie un nou sfârșit de poveste. Așa e și firesc, până la urmă! Nu poți trăi în genunchi o cu totul altă viață decât cea pe care ți-ai dorit-o și meriți să o trăiești în picioare!

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.