Dacă am sta să ne pierdem timpul plimbându-ne printre părerile oamenilor despre noi, cu greu am întâlni câte o rază de soare. Nu am face nimic altceva decât să ne aruncăm în mijlocul furtunii, căci într-un fel sau altul, gura lumii e o furtună care se abate asupra noastră din toate direcțiile.
Doamne, Îți mulțumesc pentru viață și pentru toate darurile
25/01/2023
Doamne, pentru mine ești chiar totul, să știi! Fără Tine, astăzi, nu știu cine aș fi fost... Tu mi-ai arătat că banii se pot pierde într-o zi, iar oamenii care acum sunt în viața mea, mâine mă pot uita și lăsa singură. Dar tot Tu m-ai învățat să nu mă mai tem. Mi-ai demonstrat că mă pot încrede în Tine, fără nicio ezitare. Știu că Tu vei rămâne alături de mine pentru totdeauna, e singura mea certitudine!
Pentru mine, Doamne, ești totul: apă, aer, cer și pământ. Fără Tine, eu, omul, mi-aș fi pierdut orice speranță! Îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat să îmi cercetez viața! Îți mulțumesc pentru faptele bune și pentru viața curată - viață din care Tu faci parte, la bine și rău. În viața mea, întotdeauna vei avea ultimul cuvânt. Niciodată nu voi îndrăzni să mă împotrivesc planului Tău pentru mine! Știu că alegerile Tale își vor atinge scopul. Nu te grăbesc, căci m-ai învățat să aștept...
Nu îndrăznesc să Îți cer, fiindcă mereu mi-ai oferit fără să întind mâinile. Datorită Ție, am învățat că nimic din ceea ce am, nu este al meu. Mi-ai predat multe lecții. Lecții din care am învățat că la finalul acestei vieți îmi vor rămâne doar momentele frumoase și faptele bune. Îți mulțumesc, Doamne, pentru că m-ai învățat să strâng comori în suflet, nu în mâini!
Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......
"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.