În momentul în care vei înceta să faci bine, vei descoperi răutatea din oameni

Binele pe care îl faci azi poate fi doar o amânare a înstrăinării. În momentul în care vei înceta să faci bine, vei descoperi răutatea din oameni. Uşurinţa cu care eşti îndepărtat, este egală cu uşurinţa cu care tu întindeai mâna, fără ca cineva să îţi fi cerut ca tu să fii acolo. Faptele se uită, oamenii te uită. Promisiuninile sunt făcute preş, apoi sunt călcate în picioare şi îngropate în glod. Devii străin într-o lume în care, chiar şi aşa, era formată dintr-un număr infim de persoane. Şi cum, mai devreme sau mai târziu, indiferenţa lor va fi aruncată în luptă, foloseşte-te de aceasta şi transform-o într-un plus al tău.

Lasă-i să conştientizeze că prezenţa ta sinceră valora mult mai mult decât lipsa ta. Cei care te înlocuiesc şi te dau uitării pentru un bine de moment, sunt cei care nu te merită pentru totdeauna! Nu le poţi cere oamenilor să fie egali cu aşteptările pe care tu le ai de la ei, căci asta nu se va întâmpla nici pe departe. Vor întoarce capul şi îşi vor trăi prezentul din care tu nu faci parte, fiindcă aşa vor considera că este cel mai înţelept.

Ştim cu toţii că oamenii nu ne aparţin, dar puţină recunoştinţă din partea lor nu ne-ar strica niciodată, indiferent de drumul pe care aleg să îşi poarte zilele. Mulţi uită serile în care le ţineai umbrela, pentru a-i feri de ploi suferinde şi aleg să te dea la schimb pentru o zi de soare. Dar, vezi tu, în viaţă soarele apune repede. Ploile revin, iar ei se vor trezi singuri, uzi şi pătrunşi de frig. Acela va fi momentul în care meritele tale vor fi rostite cu voce tare, dar nu atât de tare încât să le mai auzi.

Vei întâlni oameni cu care vei împărtăşi secrete, secrete care dor. Îţi vei învinge teama de a le păstra doar pentru tine, ştiind că, dacă nu le eliberezi, îţi vor face şi mai mult rău. Te vei încrede în ei precum în propria persoană. Îi vei vedea ca pe cei mai buni ascultători şi îi vei considera o siguranţă; o siguranţă compusă din încredere, loialitate, bunătate, sinceritate, reciprocitate sau înţelegere. Veţi petrece timp aflându-vă, înţelegându-vă şi acceptându-vă poveştile. Veţi păşi sub aceleași coroane de copaci sau veţi urca aceleaşi trepte, având aceeaşi destinaţie. O destinaţie care, până nu demult, unuia dintre voi îi era străină. Te vei ataşa de anumite locuri, datorită acelei sau acelor persoane.

Vor fi plimbări care vă vor aduce împreună, atunci când stările voastre de spirit se vor simţi epuizate. Genul acela de plimbări care pot reconstrui tot ceea ce e dărâmat în voi, şi asta doar prin simplul fapt că susţinerea şi înţelegerea voastră vor împleti o funie a cărei rezistenţă vă va oferi fermitate. Problema? Într-o zi, este foarte posibil ca toate acestea să dispară, fiindcă oamenii se satură şi uită prea uşor unii de alţii. Îţi pun în braţe frustrări care nu au nici măcar o legătură cu tine, dar pe care va trebui să le cari. Te vor găsi vinovat pentru lucruri mai mult sau mai puţin simple, cărora ei le-au dat naştere, dar pe care le vor vedea abia atunci când le vei întoarce împotriva lor. Se vor plictisi de sinceritate şi se vor îndepărta de tine, ori de câte ori aceasta îi va deranja, într-un fel sau altul. Te vor desconsidera şi vor arunca cu pietre în tine, uitând că odată i-ai apărat de pietre.

Aceasta este una dintre marile noastre probleme, ale oamenilor: uităm prea uşor lucrurile bune şi le înlocuim fără să ne fie prea greu cu cele rele. Oferim răutate în schimbul bunătăţii, apoi ne trezim între patru pereţi şi fără nimeni care să ne bată la uşă. Ciudat sau nu, chiar şi aşa, cei mai mulţi îi vor scoate vinovaţi pe alţii, nicidecum pe ei înşişi.