Mama mi-a fost mereu alături, oamenii doar în cele mai bune momente

20/12/2022
Următoarele cuvinte sunt pentru tine, mamă! Ai fost ca un munte ce a stat în calea apelor care au tot încercat să mă înghită. Ori de câte ori au încercat să îmi inunde sufletul, tu te înălțai mai tare, pentru a mă proteja. M-ai apărat în fața tuturor, atunci când toţi aruncau cu pietre în mine și mă considerau doar o simplă epavă, însă tu știai cel mai bine cât de mult valorez.
Începusem să cred ca toți oamenii sunt la fel, că toți oamenii sunt răi. Dar te-am avut pe tine, iar tu mi-ai demonstrat că nu ești una dintre acele persoane. Și nici n-ai fost! Erai și ești total opusul lor. Tu îmi dădeai aripi, ei nu. Tu mă învățai să zbor, ei voiau să mă vadă la pământ. Tu m-ai vrut fericită, ei nu m-au vrut nicicum. Ei au plecat, tu ai rămas. Tu ai fost lângă mine în cele mai grele momente, pe ei îi vedeam doar atunci când treceam prin cele mai bune momente.
Ți-am mulțumit mai puțin decât meriți cu adevărat, dar fără să îmi dau seama. Și oricât ți-aș mulțumi, ai merita de zece ori mai multe mulțumiri. Chiar dacă știu că pentru tine este suficientă chiar și cea mai mică dovadă de iubire. Uneori este de ajuns o privire. Alteori este suficientă o îmbrățișare. Pentru tine, ambele înseamnă la fel de mult. Îți mulțumesc și te iubesc, mamă!

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.