Niciodată nu e târziu să spui „mulțumesc!”, cu atât mai mult lui Dumnezeu

04/12/2022
Niciodată nu e târziu să spui "mulțumesc!", cu atât mai mult lui Dumnezeu. El te-a ținut departe de multe lucruri care ți-ar fi făcut rău. Și asta fără știrea ta! Ți-a dat atât cât a considerat că meriți, dar asta nu înseamnă ca se va opri aici. El doar așteaptă momentul potrivit pentru a-ți oferi ceea ce consideră că te-ar face un om mai puternic. El este cel care te înarmează cu răbdare - atât de multă încât să îi ții piept vieții.
Dumnezeu ne ferește de ceea ce e prea mult ca să învățăm să apreciem puținul, căci totul se naște din puțin. Și uite așa, puțin câte puțin, trecem prin viață cu pași repezi. Ar trebui să învățăm să nu mai privim atât de mult în stânga sau dreapta, ci să privim în sus, spre cer, fiindcă de acolo vine toată puterea. Cerul este cel care ne privește tot timpul, norii vieții sunt doar în trecere. Dacă ai ști de câte lucruri te-a ferit Dumnezeu până acum, ia-i mulțumi mai mult. A auzit lucruri pe care tu nu le-ai auzit și te-a scăpat de oameni care nu meritau să îți fie alături. Ți-a dat putere să lupți. Ți-a dat putere să nu renunți. Ți-a dat putere să te aperi și să mergi mai departe. Te-a încurajat să zbori și să visezi.
Ți-a fost părinte, frate și cel mai bun prieten - toate în același timp. Și nu ți-a cerut nimic în schimb, decât să crezi în El și să Îl lași să îți fie aproape. Tot timpul, nu doar când îți e greu și Îi ceri ajutorul. La greu, toți au nevoie de El, dar când le este ușor, toți Îl uită. Și chiar și așa, Dumnezeu continuă să creadă în noi, oamenii. Crede că putem fi mai buni, căci oamenii nu s-au născut răi, răi au devenit pe parcurs...

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.