Nu te întoarce cu aripile vindecate în locul în care acestea ți-au fost smulse

E mai uşor să negi o faptă, decât să îţi asumi şi să repari o greşeală. E mai simplu să îţi urli nedreptatea, decât să îţi ceri scuze în şoaptă. E mai la îndemână să te baţi cu pumnul în piept, decât să accepţi adevărul. E mai uşor să crezi că totul ţi se cuvine, atunci când nu eşti învăţat să oferi. Aşadar, prin ochii egoistului nu poţi vedea decât propria fericire.

Şi pentru asta, mulţi sunt pregătiţi să devină parte din ceea ce urau cândva. Cei care nu suportau minciuna, acum o folosesc drept paravan şi se învârtesc în jurul acesteia, încercând să îşi atingă interesele. Uneori, au impresia că o fac atât de bine încât nici cea mai mică tragere de mânecă nu le poate îngrădi scopul. Dacă îi oferi sfaturi unui om, la solicitarea acestuia sau nu, făcând asta în mod repetat, mai devreme sau mai târziu va începe să creadă că încerci să îi controlezi viaţa şi să îi îngrădeşti dreptul la fericire. Oricât de mult s-ar lovi de un perete format din propriile greşeli, atunci când suferinţa provocată de acestea va părea că apune, se va întoarce în iadul din care tocmai a ieşit.

A oferi un sfat nu înseamnă a impune alegeri. Înseamnă că ai fost acolo, atunci când era nevoie de tine. Înseamnă că încrederea celuilalt în punctul tău de vedere a fost cel puţin egală cu binele dorit. Fiecare persoană tinde să creadă că ştie că ştie cel mai bine ce e bun pentru ea. Poate că este aşa, poate că nu. Dar dacă e aşa, atunci de ce ne întoarcem în locuri care ne-au făcut rău şi refuzăm să vedem cea mai apropiată uşă spre bine?  

Fericirea care nu supravieţuieşte primei furtuni, cu timpul, va fi răpusă chiar şi de cele mai mici adieri de vânt. Nu te întoarce în locul în care ai tăiat un copac, sperând că rădăcinile lui îţi vor ţine umbră. Nu te întoarce cu aripile vindecate în locul în care acestea ţi-au fost smulse. Nu păşi cu tălpile goale acolo unde nu eşti aşteptat cu pâine şi sare, ci cu un covor de cioburi care acoperă nevinovatul pământ. Nu trece pragul unei case în care principala căldură pe care ai simţit-o nu a fost cea sufletească. Să nu te vezi alergând pe un câmp, purtând o coroniţă de flori, alături de omul care ţi-a aşezat pe cap numai coroniţe de spini.

Nu aştepta compasiune din partea omului care nu ştie să fie recunoscător pentru compasiunea primită - ar fi în zadar. Nu mai privi la fel ochii care se închideau, atunci când ai tăi abia aşteptau să le zâmbească. Nu îţi deschide braţele în faţa omului care stă cu mâinile la spate, impasibil. Nu tolera indiferenţa celor care au avut parte de toată atenţia ta. Să nu te întorci nici măcar cu gândul în barca din care ai fost aruncat. Nu îţi redeschide sufletul în faţa omenilor care reprezintă motivul pentru care l-ai închis...