Dacă am sta să ne pierdem timpul plimbându-ne printre părerile oamenilor despre noi, cu greu am întâlni câte o rază de soare. Nu am face nimic altceva decât să ne aruncăm în mijlocul furtunii, căci într-un fel sau altul, gura lumii e o furtună care se abate asupra noastră din toate direcțiile.
Omul care este bun la suflet, întotdeauna suferă cel mai mult în viață
22/12/2022
Să fii om bun nu mai este de ici și de colo. Înainte părea simplu, dar acum se duc adevărate lupte pentru a rămâne așa. Luptăm cu viața, cu oamenii, chiar și cu noi înșine. Ne îngreunăm mintea și sufletul cu nedreptăți pe care nu le merităm. Și totuși le primim gratis! Să fii bun și corect este egal cu a suferi mult. Și-am învățat că nu timpul schimbă oamenii, ci oamenii schimbă alți oameni.
Să fii bun nu mai este pentru oricine. Nu mulți au puterea să mai fie așa. Atunci când viața îți oferă cu totul altceva decât ceea ce oferi, parcă îți pierzi răbdarea și ești aproape să clachezi. Îți vine să înlocuiești iubirea cu ura, dar sufletul tău blând nu te lasă să devii ceea ce nu știi să fii. Ți-ar fi ușor să înveți să faci rău, dar a fi bun te face diferit. Aproape unic! Oamenii buni sunt prieteni cu durerea, dar de cele mai multe ori ascund această prietenie de ochii celor din jur.
Se închid în ei și nu spun nimănui ce răni îi dor. E o măsură de siguranță. Puternic ești și atunci când spui ce ai pe suflet... dar nu toți știu să asculte. Sunt oameni care te ascultă doar pentru a-ți face mai mult rău. Și asta drept mulțumire pentru că ai avut încredere în ei. E bine să faci bine, chiar dacă uneori doare. Și parcă nu știi cum să o scoți la capăt. Atunci când ești cu adevărat bun, nu te poți opri din a fi așa! Te agăți de orice urmă de speranță și continui...
Continui să ajuți, să fii ceea ce ești. Și o faci fără să aștepți ceva la schimb. Unii îți vor lua cu ambele mâini și îți vor reproșa că ai fi putut să le oferi mai mult, neștiind că le-ai oferit tot ce ai avut. Continui să fii extraordinar la suflet, chiar dacă te aștepți ca oamenii să vadă asta ca pe o slăbiciune. Continui să faci ce alții nu ar face pentru tine. Și nu pentru a-i impresiona... ci pentru a fi împăcat cu tine însuți!
Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......
"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.