Omul frumos este cel care are sufletul bun, omul urât este cel care face rău

03/12/2022
Omul frumos este cel care are suflet bun, omul urât este cel care face rău! Nu te lăsa influenţat de complexe cărora le dai viaţă singur. Înconjoară-te cu oameni frumoşi, căci asta merităm toţi, nu doar o parte dintre noi. Iubeşte-i pe cei care te urăsc, fiindcă cel mai probabil o fac fiindcă nu s-au descoperit. Gândeşte-te că odată ai fost ca ei şi ai privit viaţa prin ochii lor, prin aceiaşi ochi goi, având aceeaşi privire întunecată. 
Învaţă să iubeşti cu sufletul şi să transmiţi asta, printr-o singură privire! Nu este o ruşine să recunoşti că iubeşti, nu este o ruşine să simţi! Iubirea stă ascunsă în cele mai mici detalii, ne înconjoară în fiecare moment. Pentru simplul fapt că uzi o plantă, este o formă de iubire. Dacă îţi place să priveşti luna, este o alta formă de iubire... Te-ai gândit vreodată la asta?
Nu te costă nimic să fii om bun, căci aşa ne-am născut toţi. Oamenii aleg să devină răi, pe parcurs, odată cu îmbătrânirea copacilor. Dorinţa de a fi superiori, îi împinge către lucruri care nu definesc omul, în adevăratul sens al cuvântului. Superior nu eşti nici măcar atunci când faci fapte bune, fiindcă asta ar trebui să fie o normalitate!

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.