Și dacă, într-o zi, visurile tale se vor împlini, să nu uiți de Dumnezeu

03/12/2022
În această călătorie numită "viață", nu am fost și nu suntem niciodată singuri. Și atunci când izbutim ceva, izbutim pentru că El crede în noi, oamenii. Reușim datorită Lui, apoi datorită nouă. Mulțumită Lui suntem cine suntem. Datorită Lui trăim fericirea și depășim necazurile, căci puterea noastră nu ar fi fost atât de mare, încât să luptăm singuri. Și când ziua aceea va veni - ziua în care visurile vor primi o șansă la viață, deschide-ți sufletul și lasă-l să se roage, să Îi mulțumească Celui de Sus pentru loialitate și sprijin. Pentru tot ce a primit în dar, în schimbul încrederii avute în El.

De multe ori, Îi cerem lui Dumnezeu ceea ce alții și-ar dori să aibă. Uităm că puținul nostru este vis pentru altcineva. Ar trebui să Îi fim mai recunoscători pentru lumina zilei, pentru faptul că ne putem plimba pe picioarele noastre, și nu împinși de la spate într-un cărucior. Ar trebui să Îi mulțumim pentru că putem vedea, căci mulți nu au acest privilegiu. Ar trebui să Îi fim recunoscători pentru că putem auzi glasul celor dragi nouă, nefiind nevoiți să ne înțelegem prin semne. Și nu în ultimul rând, necesar ar fi să Îi mulțumim pentru tot acest "puțin", care de fapt înseamnă atât de mult...

Ne dorim prea multe într-un timp atât de scurt. Dar oare câți merităm cu adevărat ceea ce ne dorim? Câți am făcut un bine, ca să merităm un bine pe care îl cerem? Că la răutate se pricep mulți, dar toți fug de rău. Învață să fii bun și așteaptă, că va veni și rândul tău. Tuturor ne vine! Așteptarea nu a omorât pe nimeni. Mai bine la momentul potrivit, decât prea devreme sau niciodată. Și niciodată să nu Îi ceri prea mult, că Dumnezeu nu oferă totul celui care nu știe să se bucure de puținul pe care îl are, ca și când acesta i-ar ajunge. Până atunci, nu uita că Dumnezeu niciodată nu doarme, El doar lucrează la planul tău!

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.