Timpul a trecut pe la fiecare și a luat pe câte cineva drag

21/12/2022
Oamenii au multe fețe, dar aș spune că timpul îi întrece. Le-ar putea fi chiar profesor. Când viața se află pe un făgaș normal, parcă mereu pregătește câte o surpriză. Neplăcută, de cele mai multe ori. Și fără să ne întrebe! Poate pentru că deja cunoaște răspunsurile și dacă nu s-ar împotrivi nouă și ne-ar asculta, atunci nu și-ar mai juca la fel de bine rolul pe care îl are în viețile noastre.
Timpul oferă mult mai puțin decât ia... și uneori ia cu el persoane care pentru noi sunt totul. Timpul ne lasă casele pustii și pline de ecouri. Uneori stau și mă întreb: oare dacă timpul ar fi avut familie, faptele lui ar fi fost aceleași? Mi-e tare greu să cred că da! Dar pân' la urmă, cine suntem noi să-l judecăm, omule?! Nu suntem decât niște călători fără bilet, iar când timpul ne prinde, ne dă jos la prima stație.
Și oricât am încerca să cădem la pace pentru a ne continua călătoria, de multe ori ajungem în situația de a nu apuca să ne luăm la revedere unii de la ceilalți. Și uite așa, oamenii dragi nouă pleacă rând pe rând lăsându-ne săraci, în adevăratul sens al cuvântului, căci avere mai mare decât viața și familia nu există pe acest pământ. 

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.