Va fi greu, dar greu nu înseamnă imposibil

03/12/2022

Una dintre marile satisfacții ale vieții este aceea de a-ți atinge scopul. În mod normal, nu ar trebui să îi fie străină niciunuia dintre noi. Îmi place să cred că fiecare om s-a bucurat de o astfel de realizare, la un moment dat, fie ea cât de mică. Și, tot la fel de mult, îmi place să cred că a simțit acea flacără care i-a aprins încrederea în sine.

E plăcut să vezi cum gândurile prind contur, urmând ca mai apoi să prindă viață. Dar, pentru ca toate să capete un sens, avem nevoie de una dintre cheile succesului: motivația. Din nefericire, este o cheie rar întâlnită în ziua de azi. Este genul de cheie pierdută, pe undeva prin casă, dar necăutată de nimeni, de cele mai multe ori.

Nu puțini sunt cei care au făcut un obicei din a se împăca cu gândul că nu o vor mai găsi și aleg să trăiască împăcați cu această idee. Ei bine, asta e una dintre piedicile pe care omul le întâlnește, în drumul lui spre propriile reușite: așteaptă ca motivația să îl găsească pe el, și nu invers. De asemenea, sunt situații în care oamenii așteaptă să fie împinși de la spate.

Așteaptă un imbold, fiindcă sunt dominați de nesiguranță și teama de eșec. Dar, ce să vezi, reușite fără încercări nu există. În schimb, există reușite după eșecuri. Așa că, omule, fă bine și revino-ți! Caută-ți motivația în ceea ce te face fericit și te asigur că o vei găsi îndată. Sunt o sumedenie de lucuri care te fac să zâmbești, numai că nu le-ai oferit suficientă importanță, încât să realizezi asta. Acordă-le mai mult tmp și vei vedea că vei găsi cheia cu care vei putea deschide multe uși.

În viață, niciodată nu e prea târziu pentru a reuși, atât timp cât muncești pentru ceea ce îți dorești. Chiar dacă rezultatele nu vor veni într-un timp tocmai scurt, nu te lăsa învins. Nici de asta, nici de gurile rele. Oamenii care reușesc sunt cei care nu renunță. Buzele care acum îți spun că nu ești în stare, vor fi primele care îți vor zâmbi fals și te vor pupa pe toate părțile, atunci când îți vei atinge țelul. Deci, să nu rămâi surprins, atunci când vei vedea asta cu ochii tăi și o vei simți pe pielea ta.

Fericirea nu e doar despre a avea ceea ce îți dorești. Cu toate că nu este nimic greșit în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, adevărata fericire nu se rezumă doar la asta. Fericirea se află mereu în jurul nostru și, de cele mai multe ori, ne bate la ușă, doar că noi suntem cei care nu apăsăm pe clanță pentru a-i deschide......

"Umanitatea a dispărut demult. A părăsit oamenii lăsând în locul ei răutatea. Fără umanitate și spiritualitate, oamenii l-au uitat pe Dumnezeu, l-au abandonat. Nu mai era nevoie de EL. Ești produsul gândirii tale, ești ceea ce dai voie să fii.